Acest cerc este un atelier de artă meșteșugărească, care aduce în actualitatea zilelor noastre activitățile și obiceiurile din șezătoarea românească.
Activitatea la atelier presupune ghidare, dar și crearea unui spațiu liber de exprimare. Copiii învață printr-o abordare prietenoasă să confecționeze diverse lucruri folosindu-se de materiale simple, naturale: bețe, frunze, flori, conuri de brad, castane, nuci, ghinde, jir, lînă, fire de ață, nasturi, etamină, materiale, hârtie, carton.
Tematica este variată și adaptată în funcție de vârsta copiilor. Activitățile sunt gândite să aducă bucurie, să crească încrederea și stima de sine a copiilor, pe măsură ce deprind tot mai multă putere de înfăptuire.
Practicarea lucrului manual nu se reduce doar la dobândirea unei îndemânări într-o activitate utilă, ci întărește voința, răbdarea și gândirea logică. Educarea motricității fine este de o importanță decisivă pentru dezvoltarea inteligenței copilului.
Acest atelier oferă copiilor posibilitatea să :
- realizeze diferite împletituri cu fire,
- croșeteze cu degetele și croșeta,
- lucreze la un mini război de țesut,
- coase pe etamină și pe pânză,
- tricoteze cu andrele,
- filțuiască lână,
- realizeze jucării și jocuri,
- confecționeze păpuși și hăinuțe pentru jucăriile preferate,
- realizeze machete,
- picteze cu degetele,
- realizeze tablouri cu frunze și pietre,
- cunoască obiceiurile străvechi din cultura românească (colindatul, sorcova, șezătoarea ș.a),
- cunoască istoria iei românești și a costumului popular.